Securitatea şi sănătatea ocupaţională şi întoarcerea la locul de muncă

OSH Professional

4: Întoarcerea la locul de muncă

Securitatea şi sănătatea ocupaţională şi întoarcerea la locul de muncă

Fiecare situaţie specifică trebuie tratată diferit, iar măsurile de sănătate şi securitate care trebuie implementate variază foarte mult. Este posibil ca lucrătorul să aibă nevoie de reabilitare medicală (de exemplu, fizioterapie), reabilitare vocaţională (de exemplu, instruire pentru dobândirea de noi aptitudini în cazul în care el/ea nu poate realiza aceeaşi activitate ca mai înainte), adaptări la locul de muncă bazate pe o evaluare a solicitării fizice sau o schimbare în programul de lucru pentru a reduce epuizarea sau nevoia de deplasare la orele de vârf. 

Rolul evaluării riscurilor

Specialiştii SSM pot sprijini un proces reuşit de întoarcere la locul de muncă prin realizarea de evaluări de risc atunci când lucrătorii se întorc la muncă după o boală sau accidentare sau au o stare de sănătate care ar putea să afecteze sau să fie afectată de către munca pe care o realizează. Exemple de aspecte care trebuie luate în considerare în evaluările de risc:

  • Dacă va continua să realizeze aceleaşi activităţi, va fi compromisă şi mai mult starea de sănătate a lucrătorului (de exemplu, volumul de muncă, lucrul în schimburi)?
  • A fost afectată de boală sau de accidentare caapcitatea lucrătorului de a realiza activităţile în condiţii de securitate şi de eficacitate (de exemplu, lucrul la înălţime poate fi restricţionat dacă există riscul ca lucrătorul să ameţească sau să îşi piardă cunoştinţa)?
  • Este implicat lucrătorul într-un plan de tratament continuu?  
  • Există vreun efect potenţial al medicamentelor pe care lucrătorul le ia?

Adaptări ale locului de muncă

Schimbări temporare pot fi puse în practică pe perioada în care lucrătorul se recuperează. Dacă accidentarea sau boala duce la o restricţie permanentă, schimbări şi adaptări ale locului de muncă pe termen lung pot fi luate în considerare, ţinându-se seama de pierderea capacităţii de muncă. 

Exemple de schimbări la locul de muncă:

  • Adaptări ale staţiilor de lucru (de exemplu, recalibrarea echipamentelor pentru a îmbunătăţi securitatea sau îmbunătăţirea accesului la incintă);
  • Programe de lucru mai flexibile (de exemplu, pentru a putea merge la tratamente sau vizite medicale); sau 
  • Reducerea volumului de muncă (de exemplu, oferind posibilitatea unor activităţi alternative).

Elemente ale întoarcerii reuşite la locul de muncă (Modulul Resurse Umane)

Exemple de bune practici